Home » D:News » Cel de-al XII-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene are loc în Capitală în septembrie

Cel de-al XII-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene are loc în Capitală în septembrie

Cel de-al XII-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene are loc în Capitală în septembrie
Publicat: 19.08.2019
Al XII-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene are loc la Bucureşti, în perioada 2-6 septembrie 2019, organizat de Academia Română şi Association Internationale d’Études du Sud-Est Européen (AIESEE), arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Congresul Internaţional de Studii Sud-Est Europene are ca temă generală Dinamici politice, sociale şi religioase în Sud-Estul Europei, din Antichitate până în epoca contemporană. Lucrările congresului sunt împărţite în 35 de sesiuni, la care vor lua parte peste 400 de specialişti din peste 30 de ţări. Cea mai mare parte a sesiunilor se va desăşura în Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde s-au desfăşurat şi congresele din 1974 şi 1999, acesta fiind al treilea congres al AIESEE organizat la Bucureşti în ultima jumătate de secol. Câteva sesiuni speciale vor avea avea loc la Biblioteca Sfântului Sinod şi la Arhivele Naţionale.

Organismul ştiinţific internaţional sub egida căruia sunt organizate aceste congrese, AIESEE (Association Internationale d’Études du Sud-Est Européen), a fost înfiinţat în 1963 şi îşi are sediul la Bucureşti. Rolul României în organizarea Asociaţiei a fost de la început unul esenţial. Primul secretar general al AIESEE, funcţie care revine prin statut României, a fost academicianul Emil Condurachi, căruia i-a succedat în 1987, Virgil Cândea. Din 1994 până în prezent această funcţie este ocupată de istoricul Răzvan Theodorescu. În toată această perioadă, AIESEE, care numără astăzi 25 de ţări membre, a organizat, începând din 1966, unsprezece congrese şi peste 50 de colocvii internaţionale, cu tematici din care nu a lipsit, practic, niciuna dintre disciplinele umaniste: istoria, arheologia, lingvistica, filologia, istoria artei şi a dreptului, etnografia, folclorul etc. Au fost publicate, de asemenea, în afara volumelor de Acte ale congreselor, peste 20 de volume de studii şi documente, precum şi o revistă, Bulletin de l’AIESEE, cu peste 40 de tomuri.

”Continuarea acestei frumoase şi durabile tradiţii prin organizarea la Bucureşti a unui nou congres de studii sud-est europene în acest an reprezintă un prilej major pentru reafirmarea, în cadrul AIESEE şi în mediul academic internaţional, a locului pivilegiat pe care l-a avut şi îl are în continuare România în promovarea cunoaşterii reciproce şi colaborării academice în spaţiul sud-est european”, spune Andrei Timotin Director, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române şi Preşedinte al Comitetului de organizare al Congresului.

Deschiderea congresului va avea loc în Aula Magna a Facultăţii de Drept luni, 2 septembrie, la ora 11.00.

Pe perioada desfăşurării congresului, vor fi organizate mai multe expoziţii, mese rotunde şi lansări de carte. Între acestea se numără expoziţia Romania and South-Eastern Europe. Historical witnesses from the collections of the National History Museum of Romania, organizată la Muzeul Naţional de Istorie (vernisaj miercuri, 4 septembrie, ora 13.00) şi expoziţia Floating Spaces. Maps of the Danube Region 1650-1800, la Biblioteca Naţională (vernisaj, luni, 2 septembrie, ora 19.00). În Aula Bibliotecii Academiei va avea loc miercuri, 4 septembrie, începând cu ora 18.00 o masă rotundă dedicată lucrării Constantin Basarab Brâncoveanu. Portrait of a ruler and retrospective of an era (1654-1688), 2 vol. (Bucureşti, DAR Publishing, 2018-2019), la care vor lua cuvântul profesorii Paschalis Kitromilides, Andrei Pippidi şi Paolo Odorico, dr. George Lazăr, dr. Cristian Aniţa şi dr. Claudiu Turcitu (autorul lucrării). Tot miercuri, 4 septembrie, la Facultatea de Drept, în sala Online, de la ora 11.00, va avea loc lansarea culegerii de studii a academicianului Emil Condurachi, Pars Orientis. Studii de istoria culturii europene (Bucureşti, Editura Academiei, 2019), prezentată de acad. Răzvan Theodorescu.

Închiderea oficială a congresului va avea loc vineri, 6 septembrie, la ora 18.00 în Aula Magna a Facultăţii de Drept. În perioada 7-9 septembrie sunt organizate pentru participanţii la congres excursii la mănăstirile din Oltenia şi Bucovina.

Lucrările congresului se vor desfăşura în sesiuni paralele cu tematici diverse acoperind o arie temporală care se întinde, în mod tradiţional, din Antichitate până în epoca contemporană.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane
Elefanții se tem de șoareci sau este doar un mit?
Elefanții se tem de șoareci sau este doar un mit?
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane
Riscul de cancer scade după o anumită vârstă și acum cercetătorii știu de ce
Riscul de cancer scade după o anumită vârstă și acum cercetătorii știu de ce
Test de cultură generală. De ce coriandrul are gust de săpun pentru unii oameni?
Test de cultură generală. De ce coriandrul are gust de săpun pentru unii oameni?
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
OpenAI anunță noi modele de Inteligență Artificială
OpenAI anunță noi modele de Inteligență Artificială
Coreea de Nord se pregătește să trimită trupe, artilerie și drone kamikaze pe frontul din Ucraina
Coreea de Nord se pregătește să trimită trupe, artilerie și drone kamikaze pe frontul din Ucraina
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X